Home

Consultanţă acordată debitorilor aflaţi în procedura de insolvenţă

În cazul în care societatea pe care o conduceți se află în procedura insolvenței, experții PDA Insolvency vor analiza aspectele economice și juridice ale procesului la care este supusă compania Dvs., având garanția că masurile luate de administratorul judiciar sunt cele mai oportune din punct de vedere economic și legal, iar interesele debitorului cât si ale creditorilor sunt reprezentate optim.

Deasemenea, reprezentarea intereselor asociaților / acționarilor în cadrul procedurii insolvenței se poate realiza și prin preluarea de catre noi a atribuțiilor administratorului special.